Omleta iraniana cu ierburi reteta de Kuku Sabzi

Omleta iraniana cu ierburi

Omleta iraniana cu ierburi . Reteta de kuku sabzi. Kookoo Sabzi. Retete din bucataria persana.
Omlete simple. Retete iraniene. 

Kuku sabzi este un preparat traditional iranian, mai exact, o omleta iraniana cu ierburi, ce poate fi alegerea perfecta pentru un mic dejun satios sau un pranz rapid. Se pot folosi si ierburi  uscate. E posibil sa gasiti in magazinele cu specific iranian sau arabesc ierburi uscate pentru aceasta omleta.

Integram verdeturile in omleta si gata, astfel avem la dispozitie o mancare plina de vitamine și pentru care nu pierdem mult timp in bucatarie. Daca nu v-am convins inca, atunci trebuie sa va mai spun si despre culoarea fabuloasa a acestei omlete. Crusta are o nuanta inchisa, insa interiorul ei este verde aprins, contrastul intre cele doua fiind deosebit de imbietor.
Dar hai sa trece la treaba.

Ingrediente necesare pentru prepararea retetei:

Oua – Se folosesc oua de gaina, de marime medie. Daca ouale sunt de casa, cu atat mai delicioasa va iesi omleta.

Ierburi – patrunjelul, coriandru, mararul si ceapa verde sunt ierburile de baza. Coriandru se gaseste la supermarket, dar se poate omite din reteta. De cativa ani eu plantez pe balcon, tocmai pentru a putea prepara aceasta reteta.

Condimente – sarea si piperul sunt condimentele de care avem nevoie, dar reteta se poate imbunatati si cu cateva fire de sofran.

Optional: se mai pot adauga nuci si barberry – fructe de dracila

De ce o sa va placa aceasta omleta:
Stim deja ca e important sa mancam alimente de culoarea verde, deoarece sunt pline de vitamine, insa hai sa recunoastem ca nu o facem atat de des precum ar trebui. Ei bine, omleta iraniana cu ierburi rezolva aceasta problema. Aproape toata lumea mananca omleta, nu-i asa? Pai, vedeți ce simplu e?

Rapida si foarte usor de facut – bati ouala, tai ierburile, amesteci si pui in tigaie

Plina de vitamine si revigoranta – exact portia de vitamine de care avem nevoie

Se poate pregati in tot timpul anului – ierburi proaspate se gasesc tot timpul, dar putem face provizii la congelator sau le si putem usca

Ingrediente

5 oua
1 legatura de patrunjel verde
1 legatura de coriandru verde
1 legatura de marar
1 legatura de ceapa verde
sare
piper
o lingura de ulei
cateva fire de sofran, optional

Mod de preparare reteta omleta iraniana cu ierburi

Bateti bine ouale cu sare si piper. Adaugati ierburile si ceapa, apoi amestecati-le pana se incorporeaza bine în compozitie. Daca se foloseste si sofran, se zdrobeste cu un pistil si se adauga la compozitie.

Incingeti o tigaie în care ati pus uleiul, apoi turnati in ea amestecul de oua cu ierburi si ceapa. Puneti capac peste tigaie si coaceti timp de 20 de minute la foc mic spre mediu.

Dupa ce au trecut cele 20 de minute, intoarceti omleta, puneti din nou capacul si mai coaceti pentru inca douazeci de minute, sau pana cand e coapta. Va puteti folosi de o farfurie pentru a o intoarce sau o puteti taia in patru bucati si le intoarceti pe fiecare in parte.

Se serveste atat calda, cat si rece, alaturi de orez basmati si o salata iraniana. Pofta buna!

Recomand si aceste retete din bucataria iraniana:

Tocanita de pui cu nuca si rodie reteta din bucataria iraniana

tocanita de pui cu nuca si rodie

Budinca de orez cu sofran

Budinca de orez cu sofran

Supa iraniana cu fulgi de ovaz

Supa iraniana cu fulgi de ovaz

Print Friendly, PDF & Email

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.