
Bok choy cu ghimbir si usturoi reteta rapida de pak choi
Bok choy cu ghimbir si usturoi. Retete cu bok choy. Reteta cu pak choi. Cum se prepara pak choy? Retete asiatice. Ce este pak choi?
Bok choy sau pak choi sau pak choy este este un fel de varza care se foloseste in bucataria chinezeasca si asiatica. Partea inferioara este alba, iar frunzele sunt de un verde inchis, cu un gust de spanac. Nu se tine mult pe foc si se prepara in multe feluri. Mie imi place ca in reteta de astazi, cu usturoi si ghimbir. Se poate folosi si la salate, dar si la supe sau noodles, cum ar fi ramen.
Cand cumperi bok choy cauta sa aiba frunzele verzi si proaspete, iar partea alba sa fie crocanta. Se pastreaza in frigider, in ambalaj de plastic.
Cum se pregateste bok choy?
Se taie partea de jos si se separa fiecare frunza.Se spala cu apa rece si se scurge bine. Se poate sterge excesul de apa cu prosoape absorbante.
Se poate folosi intreg sau taiat marunt.
Cum se prepara pak choi?
Se poate gati in mai multe feluri: la aburi, fiert, sotat sau prajit. Trebuie avut grija sa nu se gateasca prea mult, se poate opri focul cand partea alba este frageda, dar crocanta. Cea mai buna metoda de a gati bok choy este stir fry, prajit in tigaie la foc iute. Bucatile mai mari se gatesc in 5-7 minute, iar cele taiate marunt in 2-3 minute.
Cu ce se condimenteaza bok choy?
Cele mai populare arome sunt ghimbirul, usturoiul si ceapa verde. Se poate prepara si un sos din sos de soia, otet de orez, ulei de susan, miere si fulgi de ardei iute. Acest sos se adauga la sfarsit.
Ingrediente
4 bucati de bok choy
2 linguri de ulei
1 lingurita de ghimbir ras
2 catei de usturoi
2 linguri de apa
sare si piper, dupa gust
Mod de preparare reteta Bok choy cu ghimbir si usturoi
Se pregatesc ingredientele.
Bok choy-ul se taie la baza si se scoate fiecare frunza. Se spala sub jet de apa rece si se scurge bine, apoi se sterge cu prosoape de bucatarie absorbante.
Usturoiul se taie marunt.
Se pune un wok pe foc si se adauga uleiul. Cand s-a infierbantat, se adauga ghimbirul si usturoiul, se amesteca putin si se adauga bok choy-ul. Se are grija sa nu se arda usturoiul, caci v-a capata un gust amar.
Se pune in wok cele 2 linguri de apa, se acopera cu un capac si se lasa 2 minute.
Se condimenteaza, dupa gust, cu sare si piper.
Pofta buna!
Mai recomand si:
Supa Ramen cu kimchi
Cum se face kimchi – reteta pas cu pas

