Prajitura cu visine si iaurt reteta de prajitura de casa
Cum se face prajitura cu visine si iaurt
Ne plac tare mult deserturile cu visine, asa ca am incercat si reteta de prajitura cu visine cu iaurt. Rezultatul a fost o prajitura pufoasa si delicioasa.
Puteti inlocui visinele si cu alte fructe de sezon, este la fel de gustoasa si cu caise sau zmeura.
Pentru o prajitura cu visine si iaurt mai inalta, folositi o tava mica, daca tava este mare prajitura nu va creste mult.
Incercati si prajitura turnata cu mere.
Ingrediente prajitura cu visine si iaurt
4 oua
5 linguri ulei
6 linguri de iaurt
175 gr de zahar
1 baton de vanilie Kotanyi
200 gr de faina
2 linguri de cacao
3 lingurite de praf de copt
300 g de visine, fara samburi
zahar pudra
Mod de preparare reteta prajitura cu visine si iaurt
Se amesteca faina cu zaharul si praful de copt. Se adauga iaurtul, uleiul si ouale.
Se adauga bobitele de vanilie.
Se ia un sfert din compozitie si se amesteca cacaoa.
Se pune compozitia alba in tava de 20×32 cm, apoi cea cu cacao. Se presara deasupra si visinele.
Se introduce tava in cuptorul preincalzit si se lasa la foc potrivit cam 40-45 de minute. In ultimele 10 minute se da focul mic.
Se scoate din cuptor, se lasa sa se raceasca si se pudreaza cu zahar.
Incercati si voi prajitura cu visine si iaurt.
Va astept si pe pagina de facebook Carte de Retete.