Arhive etichete: rulouri

Rulouri cu nuca de cocos

Rulouri cu nuca de cocos. Melci cu cocos.

Iarna care a trecut (chipurile, ca la mine tocmai a nins), am copt intr-una. Serios, nu glumesc. Am copt cate ceva, cel putin saptamanal, daca nu chiar mai des. E drept ca-mi place sa le pun si fetelor, la pachet pentru scoala, ceva copt in casa. Imi place mie, dar le place si lor, desi nu vor recunoaste, ca-s adolescente, dar nu le ziceti ca v-am spus. Dar nu doar la mine in casa s-a copt mult, ci si la Dosar de mama a mers cuptorul intr-un ritm alert.

Dar nu asta e motivul principal pentru care imi place sa incalzesc cuptorul si sa bag acolo, aluat facut cu mainile mele. Tot procesul asta de amestecare a ingredientelor, a adunatului lor intr-o bila de aluat elastic sau sfaramicios, dupa caz, apoi modelarea lui si in final coacerea preparatului, imi aduce o satisfactie greu de transpus in cuvinte. Coptul e pentru mine ca o sedinta de terapie.

Si pentru ca iarna asta am copt de multe ori rulouri cu nuca sau cu scortisoara, de data mi-am dorit o umplutura noua, asa ca am incercat pentru prima data, rulourile cu cocos. Si bine-am facut, pentru ca au iesit dementiale. Acum, daca tot m-am laudat cu ce-am mai facut prin bucatarie, ia sa va spun si cum se fac rulourile astea bune cu cocos.

Ingrediente pentru aluat:

550 de gr. de faina
50 gr. de zahar
250 ml. de lapte caldut
50 gr. de unt topit
10 gr. de drojdie uscata
un praf de sare
2 oua
Ingrediente pentru umplutura
150 gr. de unt moale
150 de gr. de cocos razuit
2 plicuri de zahar vanilat
150 gr. de zahar

Modul de preparare reteta rulouri cu nuca de cocos:

Punem, fain frumos, faina intr-un bol incapator. Peste faina punem drojdia, zaharul, untul topit, cele doua oua si amestecam putin.

Apoi adaugam sarea cu grija sa nu intre in contact direct cu drojdia. incepem sa framantam aluatul, turnand incet laptele caldut, pana il incorporam pe tot.
Framantam aluatul cateva minute, pana cand devine elastic.
Il modelam intr-o bila, il punem intr-un loc ferit de curent si-l lasam ca creasca frumusel.

Intre timp, pregatim umplutura. Mare lucru nu-i de facut aici, trebuie doar sa amestecam cele patru ingrediente, zaharul, cocosul, untul moale si zaharul vanilat, pana cand acestea se combina bine.

Dupa ce aluatul a crescut baban, il asezam pe suprafata de lucru, in forma dreptunghiulara, pe cat ne pricepem fiecare la geometrie.

Cum formam rulourile

Apoi, cu sucitorul, intindem aluatul, incercand sa mentinem forma, dar daca nu reusim, nu ne stresam, ci ne amintim ca acest procedeu este o sedinta de terapie, da?
Coptul nu e sursa de stress, din contra, e menit mai intai sa ne relaxeze, iar mai apoi sa ne hraneasca.

Intindem pasta de cocos pe suprafata dreptunghiului din aluat, lasand o margine (pe lungime) neunsa.

Pe aceea o stergem cu putina apa, apoi rulam aluatul dinspre partea unsa cu cocos, inspre cea unsa cu apa, pana laturile dreptunghiului se unesc.

Acum, ca avem ditamai ruloul, il taiem in doua, apoi fiecare jumatate in bucati cat de cat egale.

Nici in etapa asta nu ne stresam prea tare, nu stam sa masuram fiecare bucata taiata cu rigla, ca noi nu cautam perfectiunea aici.
Rulourile astfel obtinute le culcam in tava tapetata cu foaie de copt, iar tava o bagam in cuptorul preincalzit, la 180 de grade.

Pana se coc, vreo 20, poate 25 de minute, o sa se umple bucataria cu aroma de cocos, de-o sa tropaiti de nerabdare sa le gustati. Gata, asta a fost reteta de rulouri cu cocos. Sa faceti si voi!

Mai recomand si:

Rulouri cu nuca, unt si scortisoara

Paine turceasca Ramadan

Painici cu merisoare reteta de chifle dulci si pufoase

Melci cu dovleac, scortisoara si nuci

Melci cu dovleac. Rulouri cu umplutura de dovleac. Cuib de viespi. Reteta de melci. Reteta de rulouri. Pumpkin cinnamon rolls.

Rulourile sunt alegerea perfecta pentru un desert de casa pentru intreaga familie sau pentru pachet. Sunt bune si de impartit cu cineva drag. Sunt genul de ceva bun din care nu ramane nimic pe a doua zi. Si nici nu ai rabdare sa se raceasca.

Daca nu vrei sa pui la pachet ceva dulce, atunci poti opta si pentru varianta sarata de rulouri pizza

Care sunt pasii retetei?

Mai intai se framanta aluatul, iar in timp ce creste, se prepara piureul de dovleac. Dupa ce aluatul s-a dublat, se intinde o foaie, se aplica piureul si se ruleaza. Se taie in bucati de marime egala si se mai lasa la crescut 30 de minute. Se dau la cuptor pentru 20 de minute.

Ingrediente

Pentru aluat:
500 g faina
80 g zahar
25 g drojdie
2 oua
100 g unt, la temperatura camerei
200 ml lapte caldut

Pentru umplutura
1 kg de dovleac
scortisoara, dupa gust
zahar, dupa gust
nuci

Mod de preparare reteta melci cu dovleac

Intr-un bol se pun 50 ml de lapte caldut, drojdia si o lingurita de zahar si lasam deoparte 5 minute.
Intr-un bol adanc se pune faina, se adauga drojdia, zaharul, ouale, untul, sarea si restul de lapte si se framanta un aluat. E gata cand nu se mai lipeste de degete.
Se lasa deoparte aluatul, acoperit, pana se dubleaza ca marime.

Intre timp, se pregateste piureul de dovleac.
Dovleacul, cu tot cu coaja, se taie in bucati mari, de marime egala. Acestea se pun intr-o tava cu hartie de copt.
Se da tava la cuptor si se tine pana cand dovleacul s-a inmuiat si a inceput sa se rumeneasca.
Se da jos coaja si se zdrobeste intr-un bol, cu zahar si scortisoara. Se lasa sa se raceasca.

Se ia aluatul si se intinde o foaie dreptunghiulara. Se aplica piureul de dovleac si se presara nucile.

Se ruleaza si se taie in 8 bucati de marime egala.
Se pun rulourile in tava si se lasa la crescut inca 30 de minute.

Se dau la cuptorul preincalzit si se coc 20 de minute la 190 de grade.

Se lasa sa se racesca si se servesc.
Pofta buna!

Mai recomand si:

Rulouri cu nuca, unt si scortisoara

Gogosele cu maia naturala sau cu drojdie uscata

Rulouri cu nuca, unt si scortisoara

Rulouri cu nuca. Reteta de rulouri cu unt, nuca si scortisoara. Reteta de rulouri pufoase cu nuca si scortisoara. Cum se fac rulourile pufoase cu nuca? Melcisori cu nuca.

Nu cred ca as fi in stare sa refuz vreodata aceste rulouri. Le fac de multi ani pe cele cu scortisoara, de data aceasta le-am incercat cu nuca macinata. Si cat au mai fost de bune!

Aluatul pufos cu aroma de unt, combinat cu nuca macinata si aroma de caramel de la zaharul brun este de vis. Si cu cat te apropii de mijlocul ruloului, cu atat e mai bun! Mai ales daca e si cald. Eu nu am niciodata rabdare sa se raceasca. Si chiar daca sunt atat de bune, tot imi vine sa impart, doar sa stie si altii cat sunt de bune.

Se pot prepara pentru gustare, de pus la pachet sau cand ne e pofta de ceva dulce. Rar ramane ceva pe a doua zi!

Umplutura poate diferi, se poate adauga doar zahar si scortisoara. Recomand folosirea unui zahar brun, pentru ca le confera rulourilor o aroma de caramel. La sfarsit se pot pudra cu zahar pudra, dar nu e necesar. Nu ramane decat sa le incerci si tu!

Cum se prepara rulourile cu nuca?

Mai intai se framanta un aluat elastic, care se lasa la crescut pana isi dubleaza volumul.
Ingredientele pentru umplutura se amesteca.
Se intinde o foaie, se unge cu compozitia pentru umplutura si se ruleaza.
Se taie bucati egale, care se lasa la crescut in tava, 30 de minute.
Se coc, se lasa sa se raceasca si se servesc.

Ingrediente necesare

Pentru aluat
500 g faina
1 plic drojdie uscata sau 25 de drojdie proaspata
200 ml lapte caldut
50 g zahar
2 oua
75 g de unt la temperatura camerei
1/4 lingurita de sare

Pentru umplutura
150 gr nuci
100 g unt la temperatura camerei
125 g zahar brun
1 linguri de scortisoara

Mod de preparare reteta rulouri cu nuca

Se pune drojdia, laptele caldut si o lingura de zahar intr-un bol si se lasa deoparte 5 minute.
Daca se foloseste drojdie proaspata, se lichefiaza mai intai.
Din faina, maia, restul de zahar, oua, unt si sare se framanta un aluat elastic.
Se lasa deoparte cam o ora sau pana cand isi dubleaza volumul.

Nuca se macina, apoi se amesteca cu untul, zaharul brun si scortisoara.
Se intinde o foaie dreptunghiulara.

Se aplica amestecul de unt si nuci macinate.

Foaie se ruleaza, apoi se taie in bucati de marime egala.

Rulourile se pun in tava si se lasa la crescut inca 30 de minute.

Se pune tava in cuptorul preincalzit si se coc rulourile 20 de minute la 190 de grade.
Se scot din cuptor si se lasa sa se raceasca.

Pofta buna!

Recomand si aceste retete cu aluat:

Briose Chelsea reteta de rulouri englezesti

Paine turceasca Ramadan

Cozonac Babka insiropat, cu umplutura de ciocolata si nuci

Painici cu merisoare reteta de chifle dulci si pufoase

Franzela de casa reteta simpla si rapida de paine pufoasa

Daca incerci reteta, te astept cu poze pe Instagram, dar si pe pagina de facebook