Arhive etichete: reteta rapida

Placinta creata cu branza de vaci sau placinta virus

Placinta creata cu branza de vaci este o reteta pe care de cum o vezi si trebuie s-o incerci! Te cucereste de la prima muscatura si nu este deloc greu de preparat.
Pentru reteta de placinta creata cu branza de vaci sau placinta virus aveti nevoie de cateva ingrediente simple. Cu siguranta va deveni si favorita voastra!
Este mult mai simplu de preparat decat placintele unde trebuie unse fiecare foaie si avut grija sa nu se rupa. In aceasta reteta foile se strang ca un evantai, se aseaza in tava si se toarna o compozitie lichida din oua, lapte, apa minerala si ulei. Placinta va avea o crusta rumena si un gust minunat!

Daca v-a placut aceasta reteta, incercati si placinta cu iaurt si visine sau placinta greceasca cu portocale. Ambele se prepara cu foi de placinta si sunt absolut delicioase!

Placinta cu branza de vaci sau placinta virus merita incercata!

Ingrediente placinta creata cu branza de vaci

500 g branza de vaci
2 oua
1 pachet de foi de placinta
Pentru deasupra
250 ml de apa minerala
200 ml lapte
3 oua
100 ml ulei

Mod de preparare reteta placinta creata cu branza de vaci

Branza de vaci se amesteca cu cele 2 oua intr-un bol.

Se ia o foaie de placinta si se pune putina compozitie de branza, din loc in loc.

Foaia de placinta se strange ca un evantai.

Se pune in tava si se continua cu restul foilor. Am folosit o tava de 32×22, dar puteti folosi orice marime.

Apa minerala, ouale, laptele si uleiul se amesteca cu telul sau cu furculita intr-un bol. Compozitia se toarna peste foile de placinta.

Se da tava la cuptor pentru 30 de minute la 180 de grade.

Se lasa sa se raceasca (daca aveti rabdare) si se feliaza.

Va doresc pofta buna!

Sursa retetei provine de pe grupul culinar Gustosel

Va astept si pe pagina de facebook Carte de Retete.

Salata de vinete Baba Ghanoush

Salata de vinete Baba Ghanoush este o delicioasa salata din Orientul Mijlociu, usor de preparat si cu ingrediente simple.
Pentru reteta aveti nevoie de tahini, pe care il puteti prepara acasa. E mult mai ieftin decat cel din magazin. Vedeti AICI cum se prepara tahini.

Merita sa incercati si salata de vinete greceasca.

Vedeti si reteta de salata cu avocado si legume.

Ingrediente salata de vinete Baba Ghanoush

1 kg de vinete
3 linguri de tahini
50 ml suc de lamaie
3 catei de usturoi
1/4 lingurita de chimion (cumin)
1/2 lingurita de sare
1 lingura de ulei de masline extra virgin
cateva fire de patrunjel

Mod de preparare reteta salata de vinete Baba Ghanoush

Vinetele se coc pe plita, pe gratar sau la cuptor.
Se lasa sa se raceasca, se curata de coaja si se lasa la scurs.
Vintele se toaca si se amesteca cu tahini, suc de lamaie, usturoi pisat, chimion si sare.
Se pune salata de vinete Baba Ghanoush intr-un bol, se toarna ulei de masline si se presara patrunjel.
Pofta buna!

Va astept si pe pagina de facebook Carte de Retete.

Prajitura cu piersici, iaurt si ghimbir

Una dintre prajiturile pe care le facem cel mai des este prajitura cu piersici, iaurt si ghimbir. O face toata lumea din familie si se poate prepara cu orice fructe de sezon. Cele mai indragite de noi sunt cele cu caise, visine si zmeura.
M-am inspirat de la Ruxy si daca mergeti pe pagina ei, sa va uitati si la restul retetelor. Eu le am salvate cam pe toate.
Varianta de astazi este Prajitura cu piersici, iaurt si ghimbir.

Ingrediente Prajitura cu piersici, iaurt si ghimbir

3-4 piersici, 4 oua, 6 linguri iaurt, 5 linguri ulei, 175 g zahar, 1 zahar vanilat, 1/2 lingurita ghimbir pudra, 200 g faina, 3 lingurite praf de copt, varf de cutit de sare

 

Mod de preparare reteta Prajitura cu piersici, iaurt si ghimbir:

Se curata si se spala piersicile si se taie in cubulete.
Faina se cerne, ouale se spala si se sparg intr-un bol.
Intr-un bol mai adanc adaugam ouale, zaharul, zaharul vanilat, iaurtul si uleiul. Amestecam, apoi adaugam faina, praful de copt, ghimbirul si sarea. Amestecam pana obtinem o compozitie omogena.
Punem compozitia in tava si presaram deasupra bucatile de piersica. Dam tava la cuptor cam 40-45 .
Se lasa sa se raceasca si se feliaza.

Incercati si voi Prajitura cu piersici, iaurt si ghimbir

Supa chinezeasca de orez

Poate mai si raciti in vacanta si aveti nevoie de ceva linistitor pentru burtica. Acest fel de mancare isi are originile in China si e servit de obicei la micul dejun,dar in Japonia se serveste de obicei bolnavilor.
Ce e mai placut despre acest mic dejun,este ca nu prea are reguli. E nevoie de orez fiert pana ajunge la o textura cremoasa si apoi adaugi bucati de carne,ceapa verde,coriandru,legume,gingko,bambus sau o servesti ca atare.
In China,se regaseste si o versiune dulce,cu curmale chinezesti si zahar de trestie.
Se poate prepara si cu supa de pui in loc de apa.
Folositi orez cu bobul rotund,cred ca are mai mult amidon,ca iese mai cremos.
Ingrediente:
o jumatate de cana de orez cu bobul rotund
apa
o lingurita de sare
felii de carne de porc preparata pe gratar
coriandru proaspat
Mod de preparare:
Fierbem orezul in apa,pana ajunge la o consistenta cremoasa,mai cremoasa decat risotto.
Orezul se fierbe la foc mic si dureaza cam o ora,dar nu uitati sa amestecati din cand in cand,ca sa nu se lipeasca.
Avem grija sa nu ramana surplus de apa,mai bine adaugati pe parcurs,ca la risotto.
Lasam consistenta dorita,nu e neaparat sa o facem ca a chinezilor daca nu e pe gustul nostru. A mea a avut consistenta terciului de ovaz.
Feliem carnea si spalam coriandrul.
Punem orezul in bol si deasupra adaugam feliile de porc si coriandrul sau alte ingrediente care va sunt pe plac.

Ciuperci prajte

Cine iubeste ciupercile,incearca fel si fel de combinatii. Asa si eu si cand am dat de reteta asta, am si coborat la magazin dupa ciuperci. Combinatia de usturoi cu ciuperci este in topul mancarurilor care tare imi plac.

Ingrediente:
o jumatate de kg de ciuperci
2 linguri de otet balsamic de mere Kotanyi
4 catei de usturoi
1 lingurita de zahar
1 lingura de sos de soia
1 lingurita lime
50 ml apa (daca e nevoie)
Mod de preparare
Curatam ciupercile si le taiem in jumatate.
Punem intr-o tigaie ciupercile si adaugam otetul balsamic,zaharul si ustoroiul zdrobit.
Calim cam 10 minute si adaugam putina apa daca e nevoie.
Cand sunt aproape gata ,adaugam sosul de soia si lime. Chiar inainte de a scoate din tigaie,adaugam cativa stropi de otet balsamic.

Salata cipriota cu rosii

Salata cipriota cu rosii. Salata de rosii. Reteta de salata. Salate de vara.
Nu ratati salata asta, mai ales acum ca rosiile sunt gustoase si pline de aroma.
Ingrediente:
4 rosii
o ceapa mica,alba
3 linguri ulei de masline extra virgin
1 lingura otet
1 lingurita de oregano
sare,piper

Mod de preparare reteta Salata cipriota cu rosii

Rosiile se feliaza, iar ceapa se taie in rondele subtiri.
Amestecam toate ingredientele,lasam putin deoparte (cam 15 minute) sa se combine aromele si servim.

Salata cu telemea infasurata in bacon

Cu dressing-ul pe care vi l-am aratat ieri am pregatit o salata asemanatoare cu una pe care am gustat-o de curand. Mi-a placut conceptul de carne sau branza infasurate in bacon. 
Salata este foarte hranitoare,pe timp de vara mie imi ajunge una la pranz. 
Ingrediente:
un sfert de salata iceberg
cateva rosii cherry
vreo doi castraveti
masline negre
doua bucati de telemea
doua felii de bacon
Mod de preparare:
Salata iceberg se rupe sau se taie in bucati mai mari.
Feliem castravetii si taiem rosiile cherry in jumatate.
Infasuram bacon-ul pe telemea si le prajim in putin ulei.
Adaugam telemeaua cu bacon si maslinele la salata.
Turnam din dressing si servim.

Salata cu spanac si fasole pestrita

Cand am auzit de provocarea de la Nicolai Tand, am vrut sa pregatesc ceva ce ii va nimeri gusturile. Fiindca am urmarit cu atentie (sper) Top Chef,am vazut ca ii plac aromele simple care ii aduc aminte de coltul lui de unde se trage. Tare draga imi e vorba lui. Si cum mi-am reamintit de zilele petrecute la tara la bunici,m-am gandit ca salata asta tare ar merge,mai ales sa o mananci cu un colt de pita proaspat .Daca se poate sa fie  pita cu cartofi,cum se face pe la noi, si sa o inmoi in zama lasata.
Pentru provocarea asta aveam eu alte planuri, vroiam o salata verticala cu pere,dar cum perele nu sunt in sezon degeaba v-o recomand. Gustul e foarte important,salata verticala de anul trecut a avut o para dulceaga si coapta. 
Ma mai gandisem si la ceva cu un pesto de menta,dar salata asta de cand mi-a intrat in cap n-a mai vrut sa iasa. 

Ingrediente:
100 gr de fasole pestrita,fiarta
100 gr de frunze de spanac,mai mici
3 ridichi
3 cepe verzi
un castravete
3-4 linguri de ulei de masline extra virgin Costa d’Oro
2 linguri de otet balsamic
sare si piper negru proaspat macinat
Mod de preparare:
Punem fasolea intr-un bol.
Rupem frunzele de spanac,iar daca sunt destul de mici le lasam intregi.
Feliem ridichile,castravetele si ceapa verde. 
Punem toate legumele in bol.
Pregatim dressingul. Punem uleiul de masline si otetul balsamic intr-un bol si amestecam cu un tel.
Condimentam cu sare si piper.Nu mai aveti nevoie de nimic altceva,e perfect dressingul asta. 
Turnam dressingul in bol si amestecam usor.
Se lasa putin la frigider sa se combine aromele si se serveste cu felul principal sau doar cu painea de care va spuneam mai sus.

Paste cu ciuperci, usturoi si fulgi de ardei iute

Cine e de acord ca lucrurile simple sunt de obicei cele mai bune? Sau o fi doar modul de gandire al ardelenilor :D,om fi noi mai lenti (ce diplomata am fost,ca n-am zis inceti),dar stim sa apreciem la maximum ceva gustos. D-apai,zice cine ce-o zice, mancarurile simple,rapid de preparat si pline de savoare au fost si vor fi preferatele mele.
Si cum am venit sa va povestesc despre niste paste, ia sa va scriu repede si reteta. O reteta draga mie,care combina trei ingrediente foarte pe gustul meu:ciupercile,usturoiul si ardeiul iute. 
Ingrediente:
200 gr de spaghete
200 gr de ciuperci champignon,mici
1 ceapa mica,taiata marunt
3 catei de usturoi,taiati in felii subtiri
2 linguri de ulei de masline
1 lingura de ulei de masline extra virgin 
1/2 lingurita de fulgi de ardei iute Kotanyi (sau dupa gust)
frunze de busuioc proaspat
sare si piper negru proaspat macinat
Mod de preparare:
Spaghetele se vor fierbe al dente,dupa instructiunile de pe ambalaj.
Se pune tigaia pe foc,iar cand s-a infierbantat se adauga uleiul si ceapa. Se caleste putin,amestecand des,ca sa nu se arda si adaugam  usturoiul si fulgii de ardei iute.
Amestecam si adaugam ciupercile intregi. Daca nu ati folosit ciuperci mici,taiati ciupercile mai mari in patru.
Se calesc putin,adaugam pastele si amestecam.
Chiar inainte de a fi gata, adaugam cateva frunze de busuioc si uleiul de masline extra virgin.Acesta se adauga doar la sfarsit pentru a nu-si pierde aroma. 
Se servesc calde,ornate cu frunze de busuioc.

Orez cu ceai verde

Ochazuke este un fel de comfort food pentru japonezi, de obicei este servit la sfarsitul mesei principale, dar este cunoscut drept un fel de mancare potrivit bolnavilor si celor ce sufera de mahmureala. 
Combina doua ingrediente foarte intalnite in bucataria japoneza :orezul si ceaiul verde,iar aroma este data de ingredientele care se pun deasupra. De data aceasta am folosit somon afumat,dar se pot face multe combinatii,din pacate multe ingrediente inca nu se gasesc pe la noi si poate nici nu se potrivesc cu gusturile noastre. Dar cu varianta aceasta nu dam gres. 
Ingrediente: 
Pentru orez: 
o cana de orez cu bobul rotund 
o cana si un sfert de apa 
sare 
Se spala bine orezul,in trei ape. 
Se pune in oala orezul cu apa si sarea. 
Se da la foc mediu,cand incepe sa fiarba se da la foc mare vreo doua minute si apoi la foc mediu pana apar gauri in orez. 
Se da la foc mic si se mai tine vreo 10 minute. 
Se ia de pe foc si se lasa deoparte 10 minute inainte de a-l servi. 
Pentru ochazuke: 
o jumatate sau trei sferturi de cana de orez pregatit ca mai sus (depinde de marimea bolului),cald 
50-100 gr de somon afumat (dupa gust) 
1 fasie de nori (alge pentru sushi) 
ceai verde preparat,fierbinte 

Taiem nori in fasii subtiri si somonul in felii. 
Asezam orezul intr-un bol si turnam ceaiul fierbinte. 
Adaugam deasupra bucatile de somon si presaram cu nori. 
Se serveste deindata.

Omleta persana cu rosii

Omlete nu am prea postat, toata lumea stie tehnica si combinatiile,asa ca nu prea vedeam rostul unor retete pe care le face toata lumea.
Dar totusi am vrut sa impartasesc o omleta draga mie, am amintiri frumoase legate de ea,dintre care cele frumoase sunt cele in care o serveam pe marginea drumului,intr-un fel de adapost din ramuri si frunze. Dupa ce o serveam,venea un ceai negru indulcit si trageam dintr-o pipa cu tutun de gust de mar.
Recomand sa o faceti cu rosii proaspete de gradina,iar pe timp de iarna puteti folosi pasta de tomate.
Se serveste cu paine proaspata si ceapa.
Ingrediente:
4 oua
500 gr de rosii de gradina
2  linguri de ulei
sare
piper negru proaspat macinat
Mod de preparare:
Rosii se spala si se taie prin robot sau blender. Daca va deranjeaza pielita,le puteti curata inainte de a le introduce in robot.
Punem uleiul intr-o tigaie infierbantata si apoi adaugam rosiile taiate.
Le lasam sa se prajeasca pana se reduce zeama.
Separat,batem ouale si apoi le punem in tigaie.
Le mai lasam cateva minute,pana se intaresc ouale.
Servim omleta calda cu felii de ceapa taiata si paine proaspata.

Cartofi copti frantuzesti

Ministrul Hranei Sanatoase este o carte parca scrisa pentru mine. De fapt,Jamie cred ca s-a nascut ca sa ne face viata mai usoara. O carte care ne demonstreaza din nou cat de accesibile sunt retetele lui Jamie si cat de mult ne putem usura munca la bucatarie.
Ingrediente:

800 gr de cartofi, taiati in felii subtiri
400 gr de ceapa,feliata
3 catei de usturoi
2 linguri de ulei
850 ml de supa de pui
o mana de frunze de patrunjel
2 lingurite de unt
sare si piper negru proaspat macinat Kotanyi
condiment ptr cartofi Kotanyi,dupa gust

Mod de preparare:
Calim ceapa in uleiul infierbantat,apoi adaugam usturoiul si patrunjelul. Prajim la foc mic cam 10 minute,pana cand de inmoaie ceapa si isi schimba culoarea.
Punem sare ,piper si condimente pentru cartofi,dupa gust.
Incalzim supa de pui.
In tava pentru cuptor,punem un rand de cartofi,apoi unul de ceapa prajita si continuam tot asa,ultimul strat fiind de cartofi.
Turnam peste supa fierbinte si punem deasupra untul.
Acoperim cu un un capac sau cu folie de aluminiu.
Dam la cuptor 45 de minute acoperit cu capacul si inca 20-30 de minute fara,pana cand deasupra se formeaza o crusta.

Salata de somon afumat cu cartofi

Cand am dat peste reteta de salata de cartofi cu somon afumat n-am mai avut rabdare pana n-am incercat-o .Reteta asta o voi numi „reteta fara fir”,dupa mine au mai fost inca doua tentative,pe care le gasiti pe pagina de fb Kotanyi.
Am schimbat putin reteta originala,in functie de ce aveam prin camara si frigider. Succes garantat,copiii au terminat tot din farfurie,desi nu ma asteptam.
Daca folositi un somon afumat simplu,adaugati voi mararul dupa gust.
Ingrediente:
500 gr cartofi fierti
150 gr somon afumat cu marar Ocean Fish
1 ceapa mica alba
1 castravete murat in otet
1 lingura de otet de vin alb
2 linguri ulei de masline
50 gr smantana
1/2 lingurita mustar
1/2 lingurita coaja de lamaie Kotanyi
sare si piper proaspat macinat
Cartofii,ceapa si castravetele murat se feliaza.
Pregatim dressingul din otet,ulei,smantana,mustar,coaja de lamaie,sare si piper.
Amestecam toate ingredientele.
Se lasa la frigider 30 de minute inainte de a servi.

Supa de linte rosie

Am primit de la Radu Popovici o carte tare draga mie „Retete de 30 minute”, fiindca astfel de retete ma caracterizeaza, iar cartea este din colectia Reader’s Digest, de unde provin cele mai bune carti din domeniu. Dupa parerea mea.

Ingrediente Supa de linte rosie

600 ml supa de pui sau legume
2 linguri ulei
1 ceapa
2-3 catei de usturoi
100 gr linte rosie
1 lingura paste de tomate
sare
piper
busuioc sau pasta de bruschette

Mod de preparare reteta Supa de linte rosie

Taiem ceapa si usturoiul si le calim in ulei. Adaugam supa si cand se incepe sa fiarba adaugam lintea.
Fierbem pana e moale,adaugam pasta de tomate si asezonam cu sare si piper.
Servim cu busuioc presarat deasupra sau cu pasta de bruschette.
Incercati si voi Supa de linte rosie.

Salata de conopida cu marar si usturoi

Salata de conopida cu marar si usturoi a devenit una dintre salatele mele favorite, se prepara usor, iar combinatia de usturoi-marar-ulei de masline este foarte reusita.

O recomand si celor care sunt la dieta, ba chiar merge si pe masa de sarbatori sau pentru perioada de post.

Daca va place salata de conopida, o sa va placa si reteta de salata greceasca de vinete sau salata libaneza Fattoush.

Ingrediente Salata de conopida cu marar si usturoi

1/2 conopida
1 lingura de marar uscat
2 catei de usturoi
2 linguri de ulei de masline extra virgin

sare si piper, dupa gust

Mod de preparare reteta Salata de conopida cu marar si usturoi

Desfacem conopida in bucati mici.
Punem o oala cu apa la fiert,adaugam sare si cand incepe sa clocoteasca punem bucatile de conopida.
Cand s-au fiert,le scoatem si le lasam sa se scurga.
Pisam usturoiul. Punem bucatile de conopida in robot si adaugam si restul ingredientelor si mixam pana obtinem o pasta.

Se condimenteaza, dupa gust.

Se serveste cu paine proaspata, prajita sau biscuiti sarati.

Va astept si pe pagina de facebook Carte de Retete.

Pofta buna!

Supa cu rosii uscate la soare

E sezonul supelor, nu? Am facut supa cu rosii uscate la soare cu ceva vreme in urma si mi-am amintit de ea, e rapida si plina de aroma.
Rosiile le-am uscat asta vara pe balcon, neaparat sa va puneti pentru iarna, sunt foarte versatile si au multa savoare. Plus, ca daca le cumparati din comert tind sa fie cam scumpe. Deci,economisiti daca vi le faceti singuri.
Aici gasiti instructiunile cum sa uscati rosii la soare .
 

Ingrediente Supa cu rosii uscate la soare

1 lingura de ulei de masline
1 ceapa mica
2 catei de usturoi
500 gr de rosii (sau o cutie de rosii)
500 ml supa de pui sau legume
10 rosii uscate la soare
1 lingura pasta de tomate
busuioc,cimbru,oregano proaspat
sare si piper

Mod de preparare reteta Supa de rosii uscate la soare

Taiem ceapa marunt si o calim in ulei. Adaugam usturoiul, apoi pasta de tomate si rosiile uscate la soare.
Daca folosim rosii proaspete, le spalam, le curatam si le dam prin mixer.
Adaugam rosiile, le calim putin, apoi adaugam supa de pui.
Lasam la foc mic cam 20 de minute. Adaugam ierburile, doar cat sa dea putin gust.
Putem da prin mixer supa sau o putem servi ca atare.
Incercati si voi Supa de rosii uscate la soare.