Arhive etichete: dobrogea

Cum se face salata de icre cu ceapa reteta fara gris

De multe ori am fost intrebata cum se face salata de icre si n-am stiut sa spun pentru ca nu incercasem sa le prepar. Dar iata ca ne imbogatim colectia de retete si o adaugam ca sa o gasiti cand aveti nevoie de ea.
Reteta o avem de la Simona si pot sa garantez pentru ea, pentru ca eu am fost cea care a facut fotografiile si a mancat mai tot ce pregatise.
Excelenta a iesit salata asta de icre!

Cum se face salata de icre

Ingrediente salata de icre

icre
ulei
ceapa
otet sau zeama de lamaie

Mod de preparare salata de icre

Icrele se amesteca cu uleiul, turnand usor, ca la prepararea maionezei. Se recomanda sa adaugati ulei in functie de gusturile dumneavoastra. Daca adaugati mai putin, gustul icrelor va fi mai pronuntat.

Se toaca marunt si fin o ceapa potrivita si se adauga icrelor. Pentru a definitiva gustul acestora, adaugati putin otet, sau stoarceti zeama de lamaie peste ele, dupa gust.

In unele zone, la finalul prepararii, peste icre se toarna un strop de apa minerala, aceasta facandu-le mai pufoase. Potriviti de sare. Se pot servi cu paine proaspata sau prajita.

Ti-a fost de folos cum se face salata de icre?

Va astept si pe pagina de facebook Carte de Retete.

Ardei iuti murati sau Ciusca

Anul acesta m-am intors din Dobrogea cu o reteta tare buna, de ardei iuti murati sau ciusca, cum li se spune lor pe acolo. Reteta vine din Sarichioi, de pe malul lacului Razim. Eu o sa va spun cum se prepara acolo, desi reteta este una populara in Dobrogea.
Nu numai ca sunt cei mai buni ardei iuti, dar se prepara si usor. Aveti nevoie de doar cateva ingrediente si borcane curate. Cand sta peste noapte, otetul trebuie sa acopere ardeii iuti.
Ardeii iuti pe care i-am incercat la Sarichioi sunt facuti cu mult zahar, eu am redus cantitatea si am folosit mai putin, dupa gustul meu.

Ingrediente

500 g ardei iuti
700 ml otet
4-5 linguri zahar sau dupa gust
1 lingurita sare

Mod de preparare reteta ardei iuti murati sau ciusca

Ardeii iuti se spala si se taie in rondele. Se pun intr-un bol de sticla, portelan sau ceramica si se amesteca cu restul ingredientelor. In prealabil, zaharul se poate topi in putina apa calda.
Se acopera vasul si se lasa peste noapte.
A doua zi se pune in borcane, se inchide capacul si se depoziteaza in camara.
Se serveste cu ciorbe, tocanite, sarmale, cu orice vreti voi.
Sa faceti cat mai mult, se termina repede!