Cozonac evantai cu mere reteta de cozonac gata feliat

Cum sa faci cozonac evantai cu mere este o reteta de cozonac gata feliat. Dupa ce am incercat cozonacul feliat cu scortisoara, a trebuit sa il incerc si pe cel cu mere. Acest fel de cozonac este cunoscut sub numele de Pull Apart Bread, adica painea care se rupe in bucatele, care se desprinde. Ingrediente Cozonac evantai cu mere 375 g faina 25 g drojdie proaspata 50 g zahar 50 g unt praf de sare 85 ml lapte 50 ml apa 2 oua mari 1 lingurita extract de vanilie Pentru umplutura 125 g zahar 1 pachet Placinta cu mere Kotanyi sau scortisoara 1 lingurita coaja de lamaie 1 lingura pesmet 3-4 mere Mod de preparare reteta Cozonac evantai cu mere Preparam maia din apa, drojdie si cele 50 de gr de zahar. Lasam deoparte 5 minute, apoi adaugam faina, untul, laptele, ouale si extractul de vanilie. Framantam un aluat (va fi putin lipicios), adaugam sarea si mai framantam putin. Lasam aluatul la loc ferit de curent cam o ora, ca sa creasca. Spalam merele si le dam pe razatoare si le stoarcem daca au prea multa zeama. Le amestecam cu zahar, condimente, coaja de lamaie si pesmet. Daca sunt prea zemoase, mai puteti adauga pesmet. Intindem aluatul in forma de dreptunghi si aplicam umplutura. Taiem aluatul in 3 fasii verticale. Le punem una peste alta si taiem de 6 ori. O sa avem 6 gramajoare. Le punem pe rand in tava de cozonac, partea taiata sa vina in sus. Mai lasam putin sa creasca aluatul. Introducem tava in cuptorul preincalzit si lasam sa se coaca circa 30 de minute. Lasati putin sa se raceasca apoi rupeti feliile. Incercati si voi Cozonac evantai cu mere. O sa-mi multimiti mai tarziu. Pofta buna! Va astept si pe pagina de facebook Carte de Retete.