Salata ruseasca Şuba cu hering afumat, legume si maioneza

Salata ruseasca Şuba

Cum se face salata ruseasca Suba

Timp de preparare: 15
Timp de pregatire a ingredientelor: 45
Numar de portii: 4
Grad de dificultate: simplu

Ingrediente salata ruseasca Şuba

3 cartofi
3 sfecle rosii
2 morcovi
200 gr maioneza (vezi aici cum se prepara)
1 ceapa
200 g file de hering in ulei (am folosit afumat)
sare si piper, dupa gust

Mod de preparare reteta salata ruseasca Şuba

Cartofii si morcovii se pun la fiert (cam 25 de minute).

Separat, se pune la fiert si sfecla (cam 45 de minute) si se incearca cu o furculita pentru a verifica daca s-a fiert.

Dupa ce au fiert, legumele se lasa sa se raceasca si se curata.

Legumele se dau pe razatoare.

Ceapa se curata si se taie marunt.
Heringul se taie in bucati mici.

Asamblare salata ruseasca Şuba

Intr-un bol sau intr-un pahar, se pun ingredientele in aceasta ordine: sfecla, maioneza, morcovi, ceapa, hering si cartofi.

Cu ajutorul unui cutit se desprinde salata de pahar.

Se rastoarna pe o farfurie.

Se orneaza cu maioneza si bucati din ingredientele folosite la salata.

Optional, salata ruseasca Şuba se poate servi si in farfurie sau poate fi montata intr-un recipient de sticla si apoi feliata.

Se lasa la rece (neaparat) si se serveste.

Pofta buna!

4 zile de acces la un festival pe care l-as numi „foodie heaven”, un eveniment culinar de exceptie cu demonstratii live de gatit, cu sfaturi si tipsuri, cu secrete de la cei mai in voga bucatari (lista e impresionanta, mai ales ca si Anna Olson se regaseste pe ea), un program incarcat cu multe activitati distractive, deci chiar 4 zile la care un foodie doar ar putea visa.

Acesta este festivalul Taste of Moscow, locul unde Electrolux va trimite trei bloggeri culinari. Chefi iscusiti, restaurante celebre si un bagaj de cunostinte exceptional, iata ce are are Taste of Moscow de oferit.

Atunci cand am primit invitatia de a participa cu o reteta ruseasca, mi-am dat seama ca nu am explorat deloc aceasta bucatarie. Pe cat de multe retete prepar din Coreea, Asia sau din Orientul Mijlociu, preparatele rusesti imi sunt putin cunoscute. De curand mi-am cumparat o carte cu retete, dar deocamdata eram la stadiul de cercetare.

Chiar vara trecuta, pe cand am vizitat Sarichioi-ul, un sat lipovenesc unde copiii merg la biserica imbracati in haine rusesti si se vorbeste limba rusa, m-a strafulgerat un gand si m-am intrebat oare cum ar fi Rusia adevarata. Atmosfera de acolo parca te transporta. Cumva am sters gandul din minte, dar am tot urmarit documentare despre lipoveni, rusi si traditiile acestora.

Puteti doar sa va imaginati ce frumos e cand vezi femeile imbracate in port popular intrand in aceasta biserica albastra cu cupola aurie.

Rasfoind retetele de pe internet, m-am oprit la salata ruseasca Şuba, o salata traditionala preparata cu hering si sfecla. Recenziile spun ca ori iti place ori nu. N-as putea spune ca pe mine m-a cucerit de la prima imbucatura, asta fiindca am facut greseala de a o gusta inainte de a o lasa la rece. Dupa ce aromele au avut timp sa se imbine, salata asta a fost fenomenala! N-as putea s-o compar cu nimic altceva, aromele sunt foarte diferite de tot ce am gustat eu pana acum.

De ce am ales salata Suba? M-am inspirat din aromele diferite pe care le ofera aceasta bucatarie, de simplitatea retetei si de accesibilitate. Vita Stroganoff, plemeni sau borsch sunt preparatele cele mai cunoscute, dar am vrut sa va prezint ceva ce veti putea pregati acasa cu usurinta.

Sursa retetei salata ruseasca Şuba o gasiti aici.
Reteta salata ruseasca Şuba este inscrisa in concursul #MakeLifeDelicious cu Electrolux la #TasteOfMoscow.

Print Friendly, PDF & Email

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.