Ce poti face cand ai o dupa amiaza libera si esti la o zvarlitura de bat de Kyoto? Te sui frumusel in tren si o iei in directia acestui frumos oras, unde eu mi-as petrece zilele de pensie. Nici un loc din toate cele vazute pana acum nu mi-a conferit atata liniste interioara ca acest vechi oras. De asta si indraznesc sa ma destainuiesc si sa va spun ca simt o conexiune cu Kyoto, simt ca eu apartin acelui loc. De aceea, de cate ori aveam ocazia, faceam o mica escapada, cat sa-mi reincarc iar bateriile.
Trenul ma lasa in modernizata gara din Kyoto, bineinteles ca am mai cascat ochii putin la structurile de metal, am facut si putin din noul sport de „people watching”. Nu ca as fi vrut eu sa fiu la curent cu moda, ca oricum nu impartaseam acelasi stil si branduri, dar imi placea sa incerc sa citesc fetele oamenilor. Cel putin sa incerc, e mai greu cand pasesti in alta cultura si vrei sa o intelegi.
Dupa ce ies din gara, imi mai dezamortesc gatul cu turnul Kyoto, care se afla amplasat exact in fata garii. Gatul meu a beneficiat de aceasta miscare sus-jos. Acest turn are 131 m si este cea mai inalta constructie din oras,iar contrastul gara-turn cu restul orasului este imensa. Modernism vs traditionalism. Oamenii merg in Kyoto pentru a vedea temple si o farama din istoria Japoniei si chiar la sosire sunt intampinati de constructii moderne.
O iau drept inainte si dupa cateva sute de metri imi si fac prima oprire la un imens templu, intru si, ca de obicei, gasesc o liniste totala. Nu mi-am putut explica niciodata cum de aceste lacase sunt atat de silentioase, chiar de sunt situate in mijlocul unor cartiere foarte galagioase.
Incetul cu incetul, ajung la destinatia mea din aceasta zi, la templul Heian, a carui cladire principala imita Palatul Imperial din Kyoto. Ma surprinde explozia de culoare.
Acest templu este celebru pentru faptul ca la intrare se gaseste cea mai mare torii (poartă) din intreaga Japonie.Aceste porti sunt, de obicei, de culoare rosie. Iat-o pe cea de la templul Heian, in departare:
Nu o sa va port in acest articol prin tot Kyoto-ul, acest oras are atat de multe de oferit incat ar fi pacat sa le ingramadesc intr-o singura relatare. Asa ca acum imi voi continua plimbarea pe aceste strazi vechi si ceva imi atrage privirea. Un suport de lemn rosu,cu multe foite de hartie legate pe el.Din cate imi amintesc dorintele sau rugaciunile sunt scrise pe hartie, apoi legate de acest suport.
Bineinteles ca la mai tot pasul dau de cate un templu. Nimic nu ma opreste sa le vizitez pe toate si sa ma minunez de cat de putin mobilier si loc foloseste acest popor.
Deja se simte ca a venit toamna, frunzele artarilor au inceput sa-si schimbe culoarea. Artarul japonez este diferit de cel canadian, are frunza mica si o culoare rosiatica magnifica.
Ma intreb oare unde duce… La dreapta vad un drum ingust, imi indrept pasii spre el si deodata vad niste torii. Ma uit cu bucuria unui copil care a descoperit o jucarie noua.
Zaresc ceva in spatele acestor porti. Merg pe carare si deodata mi se deschide in fata ochilor aceasta priveliste:
Mi-am zis ca-s in raiul japonez.Dupa ce ca ajungi intr-un loc atat de frumos, il mai si ai la propria ta dispozitie. Am fost singura persoana acolo in acea perioada de timp, m-am simtit extraordinar. Descoperisem, iar, o mica oaza.
Dar incepea sa se intunece:
Numai putin sa dau la o parte frunzele care atarna in fata usii:
V-am lasat,eu ma retrag la o supa calda. V-am pupat si ne revedem in curand,in cine stie care colt de lume.
Toamna pe strazile inguste din Kyoto are o nuanta aparte, culoarea superba,linistea si istoria care te inconjoara la tot pasul fac o plimbare in acest loc o plimbare de neuitat.
Superb Adina! Astept urmatorul articol din calatoriile tale.
Tare m-as bucura si eu sa am mai mult spor 🙂